marți, 9 februarie 2010

Antil ze germans cams !!!





Am lipsit putin, bla bla bla, stiu, bla bla bla, am fost ocupat, bla bla bla.
Dar am visat. Un oras nou.


Era un oras mic, dar curat, extrem de curat. Strazile drepte se intretaiau doar perpendicular, culmea, printre niste delusoare minuscule de cel mult 5 metri.
Cladirile erau frumos varuite, un rand alb, unul crem, ici un bleu, colea un roziu mai vesel. Niciunul intercalat. O culoare, un rand.
Si uite asa umblam eu printre ele, blocurile. Era liniste ca imi auzeam respiratia usoara.Nici tipenie de om. Mergand agale pe strada, am inceput sa aud un radio. De ce mergeam, de ce, pesemne ca ma apropiam si incepeam sa disting ceva cuvinte. "Wermaht, zimmertuntag" ... chestiuni nemtesti, se intelege. Si deodata, alarma. Cum se faceau odata pregatirile de atac aerian, cand porneau sirenele pe blocuri.
"Vruoooooooaaaaaaaaaaaaa".
Nici macar un singur om in jur. Doar eu singur, ascultand in continuare vocea Berlinului. Usor in fundal incepu sa se mai auda un sunet. Ca un vuiet ce incepea sa creasca. Respiratia incepu si ea sa creasca, sacadat, gandindu-ma de de aceasta data nu mai e alarma de antrenament. Ma uitam la ferestrele blocului din fata mea, care imi ajungeau pana la brau. Incepura sa vibreze usor. Mi-am ridicat privirea, si ce sa vezi ? In formatie, erau ele, avioanele. Vreo 10 am reusit sa numar. Am luat-o dea dreptul peste spatiul verde din fata mea, ce dadea in despartitura dintre doua blocuri. Am facut dreapta si am vazut o scara. Simteam ca trebuie sa ma ascund in cel mai scurt timp. Inima pompa sange in timpane, facand ca venele sa se umfle. Imi simteam respiratia cum imi marea plamanii la maxim. M-am uitat in sus, din avioane incepu sa curga ceva, ca o artifica de Anul Nou, din aceea care parca ploua. Cam
asa era si aici doar ca era un praf alb. Atac chimic ? M-am indreptat spre scara care o vazusem. Am izbit usa si am rabufnit inauntru, in casa scarii. Mai pe jos, mai in picioare, am traversat culoarul si am coborat scarile in subsol. Eram putin uimit de linistea care continua sa fie pe strazi. Nici un om nu se auzea, nimic, doar sirenele si avioanele. A, da, si Wermacht-ul radiofonic. Am patruns pana in fundul boxelor, unde parca pe undeva patrundea o lumina albastra. M-am izbit cu forta in ultima usa, si m-am pravalit sub niste rafturi, ghemuit si asteptand. Ma intrebam daca praful a cazut deja, daca a reusit sa ma atinga, si daca da, cum am sa mor?
Si atunci am auzit, exact asa cum se aude un pumn de nisip aruncat pe o folie de plastic, doar ca foarte incet, in fundal. Si parca incepeau tipetele. Sfasietoare dar totusi departe. Ar trebui sa sun pe cineva?

M-am trezit. Exact ca in visul cu ursul, am inceput sa ma racesc. Eram cu fata in jos. Pe geam parca patrundea un fir de lumina, sau mi se pare? Am inchis ochii. Am incercat sa ma intorc la Al 3 lea Reich, dar nu am mai reusit.

Noapte buna.

vineri, 22 ianuarie 2010

Ma pregatesc sa visez

In aceasta noapte voi visa. Dar in curand vor fi cosmaruri.
Noapte buna !

Later Edit

Si ca sa nu va plictisiti cat visez eu, va las ceva sa va delectati http://paratozor.livejournal.com/

click simplu pe read me. Este superb.

Vise frumoase

vineri, 15 ianuarie 2010

Brother Bear




Alerg prin padure. Liniste. Ma opresc. Un fosnet scurt. O tufa se misca. Il vad, ... e mare, imens, si brun ... Ursul brun. Ragetul sau ma infioara. Ii vad coltii de 10 cm cum fac o panza de saliva cu buza de jos. Se repede la mine. Incep sa alerg, tare, foarte tare, si mai tare, nu cumva sa ma prinda si sa ma taxeze. Il simt in spate cum se apropie. Omul alearga cu cel mult 30 km / ora, aia buni, ursul, cu 60 km / ora. Incep sa ma infierbant. Crengile ma lovesc peste fata, dar nu simt decat o atingere stanjenitoare. Imi este foarte cald, dar o caldura care ma usuca. Imi simt pielea incinsa, fara pic de transpiratie. Simt ca am ajuns la 100 de grade Celsius.
Si atunci ... lovitura. Cinci ghiare imi incing pielea pe spinare, rupandu-mi muschii in jos spre sale. Nu ma ustura, nu ma doare, dar ma despica complet. Si cele 100 de grade, devin 500. Si ard.
Deschid ochii. Simt cum ma racesc usor, pana ce, pe pielea mea ramane doar o amintire. Perna este racoroasa pe fata mea si aerul foarte usor umed imi iriga plamanii. Eate spre dimineata dar soarele abia reuseste sa trimita o raza timida peste muntele din spatele geamului.

***

Cred ca cele mai fioroase animale de pe planeta sunt ursul pe uscat si rechinul in apa.
Eu visez acest vis foarte des si senzatia de fierbinteala este cat se poate de reala si intensa. De ce ? Nu stiu.
Voi afla?
Si mor ???

...

sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Orasul uscat. Cap. 2




Era o sala mare cu tavan inalt. Foarte inalt, de vreo 50 de metri inaltime. Peretii din stanca dadeau o senzatie de racoare, dar nu de frig. Intrasem acolo printr-o gaura la nivelul solului, de nici un metru jumate inaltime.
M-am uitat in jur. Totul era luminat difuz, cred ca prin niste gauri undeva sus, ascunse dupa umeri de stanca. Lumina nu era puternica, dar atat cat sa poti sa vezi ce se afla in jurul tau. Era o lumina albastra, care facea ca umbrele iesiturilor de stanca sa se prelinga pana jos pe podeaua denivelata.
Toata incaparea arata de parca o suta de pitici ar fi sapat cu dalta si ciocanul in zeci sau sute de ani.
M-am uitat in jur si am vazut o scara. Era o scara metalica, cu fierul nevopsit dar totusi slefuit de folosinta indelungata. Nu parea sa fi fost folosita foarte mult. Am inceput sa ma sui pe ea fara nicio frica de ce as fi putut gasi sus.

***

La capatul scarii, cam la vreo 15 metri de sol, era o platforma marginita de balustrade, care intra printr-un tunel in peretele de stanca. Trebuia sa te apleci putin ca sa poti intra. Cu putina atentie puteai sa dibuiesti ca tunelul era scurt si spargea in alta incapere in cealalta parte a peretelui gros de aproximativ 5 metri. Am patruns in camera invecinata care se dovedi a fi mai mare chiar decat cealalta dar spre deosebire de prima, era plina de utilaje, cazane, benzi transportoare, samd.
Era ca o uzina care producea, dar ce anume producea, nu pot sa spun. Printre duduitul surd al utilajelor am auzit zgomot de pasi. Uitandu-ma in jos, am zarit trei siluete, imbracate in salopete stralucitoare. Aveau forma umana dar nu erau oameni. Erau alta rasa, semanand intrucatva cu acei extraterestri gri cu ochii mari cu care suntem obisnuiti. Cine erau si ce faceau? M-au vazut ?

***

M-am trezit.

***

Imi faceam cafeaua ca in ficare dimineata inainte de munca si uitandu-ma pe geam la masinile din parcare, am rememorat visul.
Atunci mi-am amintit ca am intrat in acea incapere dintr-un drum prafos, de unde mai intrasem odata tot asa printr-o falie ascunsa a stancii si apoi printr-o usa dreptunghiulara a stancii in alta incapere, care se continua in jos cu un hau mare,patrat, cu tevi ca cele din boxa traversand haul. Dar despre acest vis alta data.
Toate astea se afla in "Orasul uscat". Este orasul in care este permanent o iarna uscata si calduroasa. Nu stiu unde este exact dar stiu ca am mai fost aici de vreo doua ori. Odata pe strada care duce la "Clubul copiilor" si la stanga la o casa cu gard de lemn, si alta data cand am fost urmarit de pe bulevardul cu castani pana inpoiana de sub munti.
Unde este acest oras? Am fost vreodata acolo ?

............................

Despre vise




Eu visez in fiecare noapte. Si imi retin visele. De ce visez ceea ce visez? Nu stiu, dar poate voi afla.
Visele sunt ciudate. Nu sunt niciodata cursive, trecem permanent dintr-un loc in altul, fara sa vrem, ca o teleportare. Nu voi expune o naratiune cursiva, cat doar visele asa cum sunt ele, asa cum le-am avut.

miercuri, 6 ianuarie 2010

Cap 1 Pestera

M-am trezit langa o camera, cel mai probabil eram pe un hol. In camera erau niste oameni, imbracati in niste salopete speciale, de genul acelora pentru risc viral. Aveau niste aparate speciale in mana, ca niste aspiratoare. Unul dintre ei apasa un buton si un zgomot asurzitor iesi din aparatul sau, ca un zgomot de aspirator amplificat de zece ori. M-am strambat dar continuam sa ma uit. Incepura sa absoarba mobila cu niste fortune mari. Sertarele se aschiau si apoi erau trase cu forta inauntru. In cateva minute nu mai era nici urma de mobila in camera, totul fusese absorbit. Ma uitam socat, sangele imi pompa puternic prin vene. Cine erau? Ce fel de aparate erau acelea de facusera sa dispara toata mobila din acea incapere ? Ma facusem mic de tot, lasandu-ma in jos pe peretele holului ca sa nu ma vada, dar curiozitatea ma impingea sa vad in continuare ce se intampla. Intinzandu-mi gatul vazui un om incremenit de spaima in mijlocul lor. Unul dintre ei apropie furtunul de el si omul incepu sa tipe, sa ceara indurare. Urla cu lacrimi in ochi dar “salopeta” apasa butonul si aparatul il trase pe nefericit inauntrul sau. Mai tarziu aveam sa aflu ca acele aspiratoare speciale erau niste transformatoare de materie in energie.

M-am retras usor, cu frica sa nu fiu vazut, si cand am crezut ca este cat de cat sigur, m-am ridicat si am rupt-o la fuga. Pasii mei le atrasera atentia. Am coborat in fuga scarile dar le auzeam pasii in urma mea, grabiti. Vorbeau unii cu altii dar nu puteam intelege ce spun. Am iesit in fuga in strada si am traversat, ducandu-ma glont catre gangul din fata mea. Zarii niste containere de gunoi in penumbra, m-am aruncat in spatele unuia asteptand ca in urma mea sa vad “salopetele” cum vin sa ma traga in sacii aspiratoarelor lor. Pe dupa container i-am vazut cum au iesit din casa s-au uitat in stanga si in dreapta, dar niciunul nu a trecut strada. Au disparut in noapte la fel cum aparusera.

***

Stateam speriat in camera. Nu era camera mea, era doar un refugiu, temator sa nu apara in orice moment “salopetele”. Mi-am zis sa ma intind putin, sa ma odihnesc, poate dupa aceea aveam sa inteleg mai bine, oroarea ce imi fusese dat sa vad.
Inchisesem ochii cand am auzit usa ca s-a deschis. In pragul ei un tanar, care tinea ceva in mana stanga, dar nu imi puteam da seama ce anume pentru ca era ascuns dupa usa. S-a uitat la mine impersonal si a intrat. Si atunci, oroarea, in mana tinea un “aspirator”. Am sarit ca ars din pat in coltul opus al camerei. M-am impiedicat si m-am pravalit pe jos. Tipul se indrepta spre mine pregatit sa dea drumul la masinarie.

- Nu ma omora, nu stiu nimic. I-am spus.
S-a oprit langa mine, sa uitat o clipa in ochii mei si a zis:
- Nu am ce sa iti fac, asta imi e meseria. Ai vazut ce faceau. Daca te las in viata, eu urmez.
- Cine sunteti ? Ce vreti de la mine ? Cum as putea eu sa va fac rau daca nici macar nu stiu de unde veniti?
Intinse mana cu furtunul spre mine cu gandul sa ma omoare, dar dupa cateva momente o lasa jos oftand.
- La naiba. E prima mea zi. Nu pot sa te omor, in definitiv chiar nu ai nicio vina.
Am rasuflat usurat, dar totusi ma gandeam sa nu fie decat o idee de moment. M-am ridicat usor si m-am dat mai in spate. Tipul lasa aspiratorul jos.
- Einu sunt de aici, zise el. Pe mine m-au angajat sa fac asta. Au zis ca daca nu ma omoara, nici eu nu stiu mai multe. Hai cu mine sa iti arat.
Se indrepta spre usa lasand aspiratorul in mijlocul camerei.

***

Intrarea in tunnel era uriasa. Cam cat un bloc de 10 etaje. Problema era ca nu era un tunnel asa cum stim cu totii. Iesirea lui dadea intr-un gard inalt cu temelia de beton de doi metri, ce marginea soseaua. Probabil ca multi treceau pe acolo crezand ca nu este altceva decat o aerisire in munte sau ceva de genul. Poate ca nici nu se uitau si treceau in viteza. Oricum drumul puternic virajat te lasa mai putin sa te uiti in jurul tau la defileul muntelui in care niste titani sapasera o grota.
Ne-am catarat peste gard si ne-am intdreptat spre dreapta gaurii.
- Acolo jos in strada m-am intalnit cu ei. Mi-au dat aparatul si au plecat. I-am urmarit si am vazut ca au intrat aici, nici nu iti vine sa crezi ca exista un asa tunnel nu ? zise tipul.
Am dat afirmativ din cap, cu frica ca ma va baga intr-o capcana.
- Hai sa mergem. continua el.
L-am urmarit pana in gura tunelului. Peste gard vedeam jos strada. Dinauntru razbatea pal o lumina albastra ca reflexele de apa. Ne-am pus pe burta si ne-am tarat pana la intrare. Inauntru coborau niste trepte, prea mari pentru a fi trepte normale, dupa care intrau intr-un raulet care traversa tunelul la vreo 20 de metri adancime si urcau din nou spre fundul tunelului. Era imens. Era ca un hau care intra in munte parca intr-o sala si mai mare dar pe care nu puteai decat sa o banui pentru ca nu vedeai nimic mai departe de acele trepte care urcau. Din dreapta raului am auzit niste clipoceli. Ne-am dat amandoi drumul dupa niste bolovani mari care erau pe treptele care coborau, ascunzandu-ne. Aparura cinci “salopete” discutand intre ele. Se oprira cu picioarele in apa, si imi dadu-I seama ca de fapt raul nu era decat un alt tunnel transversal, si din cauza ca si o latura si alta era din trepte care urcau, acolo se aduna apa.
Brusc imi statu inima in loc. Un zgomot puternic revertebra in tunnel facandu-ma sa incremenesc. Trei ATV-uri cu motoarele ambalate aparura de dupa “salopete”. Patinara putin dupa care in viteza urcara spre noi, pe o panta unde treptele erau rupte, si iesira afara, cu un salt de toata frumusetea peste gard.

I am the dream catcher

Ce sunt? Vise. Vise din diferite lumi, dar totusi in aceleasi orase, ciudate ... da ... dar aceleasi. De ce ? Nu stiu ...