marți, 9 februarie 2010

Antil ze germans cams !!!





Am lipsit putin, bla bla bla, stiu, bla bla bla, am fost ocupat, bla bla bla.
Dar am visat. Un oras nou.


Era un oras mic, dar curat, extrem de curat. Strazile drepte se intretaiau doar perpendicular, culmea, printre niste delusoare minuscule de cel mult 5 metri.
Cladirile erau frumos varuite, un rand alb, unul crem, ici un bleu, colea un roziu mai vesel. Niciunul intercalat. O culoare, un rand.
Si uite asa umblam eu printre ele, blocurile. Era liniste ca imi auzeam respiratia usoara.Nici tipenie de om. Mergand agale pe strada, am inceput sa aud un radio. De ce mergeam, de ce, pesemne ca ma apropiam si incepeam sa disting ceva cuvinte. "Wermaht, zimmertuntag" ... chestiuni nemtesti, se intelege. Si deodata, alarma. Cum se faceau odata pregatirile de atac aerian, cand porneau sirenele pe blocuri.
"Vruoooooooaaaaaaaaaaaaa".
Nici macar un singur om in jur. Doar eu singur, ascultand in continuare vocea Berlinului. Usor in fundal incepu sa se mai auda un sunet. Ca un vuiet ce incepea sa creasca. Respiratia incepu si ea sa creasca, sacadat, gandindu-ma de de aceasta data nu mai e alarma de antrenament. Ma uitam la ferestrele blocului din fata mea, care imi ajungeau pana la brau. Incepura sa vibreze usor. Mi-am ridicat privirea, si ce sa vezi ? In formatie, erau ele, avioanele. Vreo 10 am reusit sa numar. Am luat-o dea dreptul peste spatiul verde din fata mea, ce dadea in despartitura dintre doua blocuri. Am facut dreapta si am vazut o scara. Simteam ca trebuie sa ma ascund in cel mai scurt timp. Inima pompa sange in timpane, facand ca venele sa se umfle. Imi simteam respiratia cum imi marea plamanii la maxim. M-am uitat in sus, din avioane incepu sa curga ceva, ca o artifica de Anul Nou, din aceea care parca ploua. Cam
asa era si aici doar ca era un praf alb. Atac chimic ? M-am indreptat spre scara care o vazusem. Am izbit usa si am rabufnit inauntru, in casa scarii. Mai pe jos, mai in picioare, am traversat culoarul si am coborat scarile in subsol. Eram putin uimit de linistea care continua sa fie pe strazi. Nici un om nu se auzea, nimic, doar sirenele si avioanele. A, da, si Wermacht-ul radiofonic. Am patruns pana in fundul boxelor, unde parca pe undeva patrundea o lumina albastra. M-am izbit cu forta in ultima usa, si m-am pravalit sub niste rafturi, ghemuit si asteptand. Ma intrebam daca praful a cazut deja, daca a reusit sa ma atinga, si daca da, cum am sa mor?
Si atunci am auzit, exact asa cum se aude un pumn de nisip aruncat pe o folie de plastic, doar ca foarte incet, in fundal. Si parca incepeau tipetele. Sfasietoare dar totusi departe. Ar trebui sa sun pe cineva?

M-am trezit. Exact ca in visul cu ursul, am inceput sa ma racesc. Eram cu fata in jos. Pe geam parca patrundea un fir de lumina, sau mi se pare? Am inchis ochii. Am incercat sa ma intorc la Al 3 lea Reich, dar nu am mai reusit.

Noapte buna.

3 comentarii:

Laura spunea...

Salut tie si viselor tale!

dream catcher spunea...

Salut, si tie. :) si bine ai revenit.

Laura spunea...

Bine te-am gasit!